1. Cine este Simona Relevici în viața de zi cu zi?
Sunt o soție dedicată, o mamă iubitoare și o prietenă de nădejde în viața de zi cu zi. Îmi dau tot interesul pentru a jongla cu rolurile vieții personale și profesionale și pentru a găsi un echilibru între ele. Este dificil, dar este „povara” pe care o poartă femeile de carieră, care vor să rămână implicate și în viața personală. Am momente în care simt că este prea mult, dar susținerea celor din jur, atât acasă, cât și la birou, mă ajută să mă recalibrez.
2. Care este povestea NOA Digital?
Înființarea NOA Digital a reprezentat un progres natural și important în evoluția carierei mele. Decizia a venit ca urmare a dorinței mele de a avansa și de a contribui la domeniul în care activez într-un mod care reflectă viziunea și valorile mele. Povestea NOA Digital a început de la viziunea de a pune bazele unei agenții de marketing digital care să ofere soluții personalizate și eficiente.
Am avut norocul de a întâlni oamenii potriviți, colegii mei, care au împărtășit aceeași viziune și entuziasmul meu pentru acest proiect. Împreună, am reușit să construim NOA Digital pe o bază solidă, cu un angajament ferm pentru excelență și satisfacția clienților. Și viziunea a devenit realitate, pentru că suntem cunoscuți pentru abordarea noastră aplecată către nevoile unice ale fiecărui client. Mă bucur enorm că am făcut acest pas și că pot continua să mă dezvolt și să aduc o contribuție semnificativă în acest domeniu, alături de o echipă atât de talentată și dedicată.
3. Cât muncești pentru campaniile de digital marketing pe care le desfășurați la NOA?
Pentru campaniile NOA muncesc mult, dar este o muncă alimentată de pasiune și dedicare. Munca începe chiar înainte de a semna contractul cu un nou client, pentru că noi facem un research amănunțit al nișei și al competitorilor. O radiografie, dacă vrei. Astfel, putem aduce la masă propuneri cu adevărat personalizate, adică soluțiile de care chiar are nevoie clientul și care îl vor ajuta. Nu credem în soluții standard, pentru că în mediul digital există foarte mulți jucători, iar scopul meu este acela de a-mi diferenția clientul de restul.
4. Cât este pasiune și cât este muncă din ceea ce faci?
Este o combinație armonioasă între pasiune, muncă și satisfacție. Am o pasiune imensă pentru ceea ce fac și asta mă îndeamnă să muncesc pentru a aduce viziunea clienților noștri la viață. Rezultatele obținute îmi aduc satisfacție, satisfacția menține vie pasiunea, iar pasiunea alimentează munca.
5. Cine te inspiră, ce model de business ai?
Mă inspiră clienții mei. Modelul de business pe care îl am nu este standard. Găsesc inspirația în business-urile pe care le au cei care apelează la serviciile NOA Digital, sesizez care sunt nevoile lor și adaptez serviciile în consecință. Un exemplu este campania SEO atipica. De foarte mult timp, clienții nu mai au nevoie doar să fie prezenți în topul rezultatelor căutărilor, ci au nevoie și de brand awareness, dar mai ales de conversii. Așa că noi am adaptat campaniile SEO, în care includem și elemente de PR și în care le oferim clienților consultanță în vederea creșterii ratei de conversie. Pentru că, degeaba ești în prima pagină din Google, dacă utilizatorul ajunge la tine pe site și alege să nu cumpere de la tine.
6. Cine sunt clienții tăi, cum reușești să-i ții aproape?
Clienții mei provin dintr-o varietate de domenii și au rămas cu mine de peste 7 ani. Aici mă refer la cei care m-au urmat din proprie inițiativă și au continuat să îmi ofere încredere atunci când am înființat NOA Digital.
Cred cu tărie în ideea de client-centricity și, atât eu, cât și echipa NOA, ne străduim să dezvoltăm strategii flexibile, care să aducă exact rezultatele pe care clienții noștri și le doresc. Lucrăm îndeaproape cu fiecare client pentru a înțelege în detaliu obiectivele de business, publicul țintă și particularitățile industriei în care activează. Pe baza acestor informații, oferim servicii tailor-made. Această abordare ne-a permis să ținem aproape clienți din industrii extrem de diverse, de la ansambluri rezidențiale, domenii tehnice, lifestyle & activități outdoor, sănătate, construcții, fashion & beauty, home & deco, fitness, produse personalizate, produse bio, iar lista poate continua.
7. Pandemia și-a pus amprenta pe NOA Digital?
NOA a luat ființă după pandemie, dar în agenția din care am făcut exit, pandemia nu a afectat rata de retenție a clienților. Clienții noștri au fost educați și au înțeles că, în momente de criză, investiția în marketing digital este una sănătoasă, care ajută la creșterea vânzărilor. În plus, pandemia a creat un context favorabil pentru cei care au avut sau și-au adus, între timp, business-urile în mediul online, deoarece vânzările prin e-commerce au crescut în acea perioadă cu aproximativ o treime.
Și profit de acest context pentru a le oferi un sfat celor care încă mai stau pe gânduri: a ignora puterea pe care o are marketingul digital în zilele noastre, este ca și când ți-ai deschide un business despre care știi doar tu, pe care îl ții secret.
8. Ce greșeli ai făcut de-a lungul timpului și ce ai învățat din ele?
De-a lungul timpului, una dintre greșelile pe care le-am făcut a fost să cred în bunele intenții ale oamenilor care și-au urmărit doar interesele proprii. Aceasta a fost o lecție valoroasă, pe care am învățat-o și care m-a ajutat să devin mai precaută.
9. Care crezi că sunt principalii tăi diferențiatori față de alți jucători din piață?
Faptul că scopul meu nu este să devin o fabrică. Nu vreau să ajung la cel mai mare număr posibil de clienți mâine, ci vreau să creștem sănătos, creând parteneriate solide. Da, o strategie personalizată implică mai multe resurse de timp și efort, în comparație cu una standard, pe care le-o poți propune tuturor clienților. Și da, a fi flexibili și a găsi soluții, inclusiv pentru clienții care nu au, încă, bugete generoase pentru marketing digital, este o provocare.
Dar tocmai aceste aspecte ne diferențiază de colegii noștri din piață, care se transformă, mai devreme sau mai târziu, în fabrici de SEO sau de content pentru Social Media și pentru care clienții sunt doar un alt nume adăugat în portofoliu.
10. Ce sfaturi ai pentru cei care sunt la început de drum în administrarea unei afaceri?
Sfaturile mele pentru cei care sunt la început de drum ar fi să înțeleagă că profitul nu vine imediat, să se lase conduși de pasiune în munca lor, să fie onești cu ei înșiși, cu echipa lor și cu clienții și să aibă răbdare. Rezultatele vor veni dacă lucrurile sunt făcute cum trebuie!
11. Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit până acum în viață și de la cine?
Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost să devin antreprenor. Acest sfat a venit de la prietena și partenera mea din NOA Group, Otilia Pețu, care mi-a oferit încredere și m-a încurajat pe parcursul acestei călătorii.
12. Care sunt planurile pentru 2024, ce așteptări ai și cum te gândești să îți îmbunătățești business-ul?
Planurile pentru 2024, care sunt deja puse în mișcare, includ extinderea serviciilor noastre, atingerea unui public mai larg și continuarea îmbunătățirii calității pe care o oferim. Aștept cu nerăbdare să văd cum se dezvoltă business-ul și cum putem aduce și mai multă plus-valoare clienților noștri.
13. Care e super puterea ta?
Super puterea mea este capacitatea de a vedea potențialul în oameni și situații, de a găsi soluții la probleme și de a îi inspira pe ceilalți să își atingă potențialul maxim.
14. Care este citatul care te motivează zi de zi?
Citatul care mă motivează zi de zi este, de fapt, un proverb chinezesc: „Cel mai bun moment să plantezi un copac a fost acum 20 de ani. Al doilea cel mai bun moment este ACUM!”. Găsesc multă putere în acest citat, care ascunde, de fapt, o învățătură pe care ar trebui să o urmăm cu toții: nu este niciodată prea târziu să începem să ne urmăm visurile!
https://noa-digital.ro/
Comentarios