top of page
Poza scriitoruluiComunitatea CCU

Interviu cu Cristian Nicolae

Actualizată în: 21 iun. 2022


Motivația este ca spălatul : trebuie făcută zilnic!” Zig Ziglar

Cristian, ne poți spune de unde pasiunea ta pentru training, coaching și public speaking?

Probabil că este moștenire de familie, părinții mei fiind profesori.

Mi-am dat seama pe la 9-10 ani că îmi place să vorbesc cu oamenii mari, argumentându-mi ideile.

Mama m-a încurajat să citesc și în felul acesta, mi-am dezvoltat vocabularul și imaginația.

Toate au căpătat o coerență în 1995, atunci când am fost angajat la o companie americană de medicamente și a trebuit să țin speech-uri în fața a 50-100 de medici și farmaciști : era o reală plăcere.

În plus, devenind destul de rapid manager pe sudul țării, aveam colegi pe care trebuia să îi coordonez – deci am început să practic, fără să știu atunci, coaching-ul.

În linie dreaptă am intrat în 2012, anul în care m-am certificat ca trainer, coach și public speaker de către John Maxwell USA.

Concluzia : pasiunea mea este să interacționez cu oamenii. Să aflu lucruri noi și să împărtășesc istorii adevărate. Să îi ajut pe cei din jur să se dezvolte. Să inspir.


Care a fost parcursul tău profesional?

În 1991 am absolvit Facultatea de Medicină din Craiova. Am profesat un an apoi am devenit antreprenor : începând cu 1992 am dezvoltat, împreună cu părinții și cu fratele meu, afaceri diverse: Paneli (patiserie unde am fost consiliați de specialiști americani), TehnoProf (fabricare de utilaje pentru patiserii), OptiPro (clinică oftalmologică), ProLens (distribuție de lentile oftalmologice), ElectroSoft (fabricare de vitezografe pentru locomotive), Control Systems (fabricare de dispozitive EFIS pentru avioanele militare YAR-99-Soim), SoftExpert Mobility (dezvoltarea de soluții IT mobile).


În același timp, între 1995 și 1999, am fost manager în companiile Schering-Plough USA și Hoffmann La Roche Elveția.

În ultimii 10 ani, m-am focalizat pe dezvoltarea a două afaceri:

  • Cristian Nicolae Inspiration (www.cristiannicolae.ro): firmă de training, coaching și public speaking. Sunt Membru Fondator John Maxwell Team Romania și trainer certificat John Maxwell USA, coach certificat Academy of Executive Coaching UK, cu certificare în retorică și oratorie Casa Paleologu și sunt Formator autorizat de Ministerul Educației.

  • CriniDent (www.crinident.ro): împreună cu soția mea Cristiana. Este vorba despre o clinică stomatologică în Craiova, cu cincisprezece colegi, care acoperă practic tot ce înseamnă stomatologia modernă: Implantologie, Protetică dentară, Chirurgie dento-alveolară, Ortodonție clasică și digitală, Parodontologie, Profilaxie și Igienă orală, Endodonție, Estetică dentară, Albirea dinților.

Cum s-a menținut CriniDent pe piață timp de peste 20 ani?

Aș sintetiza trei criterii majore:

  • Sufletul clinicii este soția mea. Este pasionată de stomatologie, este foarte empatică cu pacienții, s-a dezvoltat continuu, lucrează foarte bine în echipă.

  • Echipa: am dezvoltat-o mereu, am respectat-o, am motivat-o. Cred ca avem cei mai fantastici colegi!

  • Investițiile în aparatură (scaune stomatologice performante, laser, microscop electronic, centrifugă pentru membrane etc.) și mai nou, în noul sediu.

Care sunt secretele unui management de succes?

  • Dezvoltarea ta continuă (profesională și generală – leadership, motivație, afaceri etc.);

  • Dezvoltarea echipei;

  • Atenția maximă la ce vor clienții (ești proactiv, testezi lucruri noi, culegi feedback etc.)

Ce greșeli ai facut de-a lungul timpului și ce ai învățat din ele?

Multe – dar cred că cele mai importante au fost:

  • Mi-am disipat energia și focalizarea în prea multe proiecte (la un moment dat aveam șase afaceri diferite);

  • Atunci când am avut succes, am devenit arogant;

  • Am învățat că, dacă ai tăria să te auto-analizezi, dacă ai norocul să ai lângă tine pe cineva de maximă încredere (soție, frate, mamă etc.) care îți spune că deraiezi și dacă te perfecționezi continuu, citind, aflând lucruri noi (și răspunsuri noi la situațiile tale), atunci eșecul prin care treci reprezintă de fapt o lecție extrem de valoroasă.

Cum a evoluat piața de-a lungul anilor și cum ai gestionat situația în pandemie?

Dacă vorbim de firma de training : piața crește constant, de la an la an. Deci crește și concurența 😊. Asta înseamnă că există mereu oportunități, dar și că tu trebuie să fi mereu mai bun, să te re-inventezi, să vezi ce vrea piața. În pandemie, și coaching-ul și training-urile, le-am dus în online. A fost bine, deși rămân la parerea că interacțiunea umană, fața în fața, este cu totul altceva. Sunt încântat că s-au ridicat restricțiile, inclusiv pentru conferințe și mă bucur să spun că în 28 mai voi fi speaker la TEDx Buzău!


CriniDent a fost închisă de guvern, în 2020, timp de 2 luni. A fost o experiență foarte interesantă, să ținem legătura cu pacienții și cu colegii. Din fericire, ne-am mobilizat și am trecut cu brio acele 2 luni. Apoi a urmat relansarea : respectând normele sanitare impuse, pacienții au avut încredere în noi și au depășit frica de Coronavirus.

Echipa s-a mobilizat exemplar, s-a muncit mai mult și mai greu (cu echiparea de “n” ori pe zi, sterilizări non-stop etc.) și s-a comunicat transparent cu pacienții. Pot să spun că am ieșit mai întăriți!


Care a fost cea mai mare provocare pe care ai întâmpinat-o în decursul carierei tale ?

Întelegerea psihologiei umane : cum să îți motivezi echipa, cum să înțelegi cât mai bine așteptările clienților, de ce în timpul unor negocieri cu firme mari, comportamentul top managerilor poate deveni de neînțeles (m-am întâlnit cu situații în care nu și-au respectat cuvântul dat, unii chiar contractul semnat).

Cu înțelepciune și credință, se trece peste toate.


Ce obstacole ai întâlnit în cariera ta?

Exterioare : de tot felul, e normal.

Interioare : aici este problema – cum reușești să rămâi calm, constructiv, optimist, inovativ, să te perfecționezi continuu. Este foarte ușor să arunci vina pe concurență, colegi, clienți, parteneri, guvern etc.


Ce sfaturi ai pentru cei care sunt la început de drum în adminsitrarea unei afaceri?

Învățați, învățați, învățați!

Citiți mereu, discutați cu prieteni care vă înțeleg preocupările, mergeți la conferințe, vizionați filmulețe cu oameni de succes.

Și rămâneți modești, fiind în același timp îndrăzneți (nu este ușor, dar se poate).


Cum faci să fii mereu la zi cu toate tendințele?

Citind mult, discutând cu alții, mergând la conferințe. Apoi judecând, filtrând, testând.


Care este citatul care te motivează zi de zi ?

Motivația este ca spălatul : trebuie făcută zilnic!” Zig Ziglar

www.cristiannicolae.ro




www.crinident.ro

138 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page